Ambasadorul Zuckerman trasează noi sarcini României. Ce trebuie să facă Guvernul Orban „cât mai repede posibil”!

header image

Ambasadorul SUA la București, Adrian Zuckerman, trasează noi sarcini României. De data aceasta, nu mai este vorba de lupta anticorupție, ci misiunea Guvernului Orban trebuie să fie modernizarea spitalelor, spune trimisul lui Trump în țara noastră.

Iar Executivul ar face bine să rezolve „cât mai repede posibil” misiunea primită, zice Adrian Zuckerman.

Ambasadorul Zuckerman, în vizită la Primăria Iași.

Ambasadorul Adrian Zuckerman a făcut aceste declarații cu ocazia unei vizite efectuate marți, 17 noiembrie, la sediul Primăriei Iași. Diplomatul american a transmis condoleanţe familiilor celor care şi-au pierdut viaţa în incendiul de la Piatra Neamţ şi a profitat de ocazie pentru a spune că România trebuie să își modernize spitalele.

E o mare tragedie şi vreau să spun din nou că trimit condoleanţe nu numai din partea mea, dar şi din partea preşedintelui Trump şi din partea poporului american familiilor care au pierdut un membru în acest dezastru. Le urez celor care au fost răniţi să se facă bine cu cât mai repede posibil!”, a declarat ambasadorul SUA.

Zuckerman este de părere că astfel de tragedii pot fi evitate dacă ar exista sisteme moderne de protecţie şi stingere a incendiilor atât în spitale, cât şi în alte clădiri: „E o tragedie groaznică, sper să nu se întâmple din nou, şi e un lucru care poate să fie evitat, sper, dacă toate spitalele şi alte clădiri au sisteme moderne de protecţie şi stingere a incendiilor. Din păcate, când ai clădiri vechi, nu se poate face nimic peste noapte, dar spitalele trebuie să fie inspectate şi modernizate cât mai repede posibil”.

În acest sens, Zuckerman a insistat asupra unei discuții avute cu premierul Ludovic Orban, căruia i-a transmis că este pregătit să ofere ajutor: „Am vorbit cu premierul Orban. Acum se fac o mulţime de investigaţii care să determine ce s-a întâmplat şi de ce s-a întâmplat şi am promis premierului că suntem pregătiţi să ajutăm în orice fel în care putem”.

Adrian Zuckerman incendiu Piatra Neamt Adrian Zuckerman ordine Romania ambasadorul SUA la Bucuresti ambasadorul Zuckerman