Alexandru Rafila recunoaște că tatăl său a lucrat la Securitate: „Sunt afectat emoțional / Nu văd unde este vina mea că sunt fiul tatălui meu”

header image

Medicul Alexandru Rafila a recunoscut duminică seară că tatăl său a lucrat la Securitate, însă neagă faptul că părintele său a participat la mascarul de pe Valea Crișului Alb.

„Foarte multe din informații nu sunt adevărate, pentru că tatăl meu a terminat Facultatea de Medicină în 1960, eu m-am născut în 1961, iar evenimentele la care se face referire s-au petrecut în anii 1948-1949.

Întrebat dacă tatăl să a lucrat în Securitate, Rafila a răspuns:

„Da, a lucrat până în 1949, în iunie (…) Eu nu știu foarte multe lucruri, am aflat despre aceste lucruri când eram student. Bunicul meu a fost prizonier în Rusia. A lucrat în Armată, a fost prizonier și s-a întors cu un copil din Rusia, tatăl meu.

„Apartenența la Securitate în acea perioadă din punctul meu de vedere este un lucru absolut condamnabil”

„În primul rând că filmul respectiv (Memorialul Durerii – n.r.), cu tatăl meu, nu a fost obiectiv. Dincolo de lucrurile pe care el le-a făcut și cu care eu nu sunt de acord – adică, în mod evident, apartenența la Securitate în acea perioadă din punctul meu de vedere este un lucru absolut condamnabil – a pus în paralel un film despre uciderea unor țărani din județul Arad. Acel lucru s-a întâmplat după două luni și jumătate după ce tatăl meu fusese exclus din Securitate, dat afară din PCR, el era membru, de partid. A fost exclus din Facultatea de Medicină timp de șase luni, findconsiderat un element dușmănos”, a declarat Alexandru Rafila la B1 tv.

Alexandru Rafila, născut în 1920 în URSS , ar fi responsabil de masacrul armat de pe Valea Crișului Alb

Celebrul medic candidat acum pe lista PSD a mai spus: „Sunt afectat emoțional, nu văd unde este vina mea că sunt fiul tatălui meu”.

În ultimele zile, în spațiul public a apărut informația că medicul Alexandru Rafila ar fi fiul lui Alexandru Rafila, născut în 1920 în URSS și ar fi responsabil de masacrul armat de pe Valea Crișului Alb la sfârșitul anilor ’40.

medic celebru rafila in psd rafila tata rafila securitate tatal lui rafila tortionar