Ajunsă la guvernare, UDMR reia subiectul autonomiei Ținutului Secuiesc. Kelemen Hunor, mesaj pentru români: „Există o sensibilitate fără nicio bază”

header image

De la guvernare, acolo unde a intrat pentru a asigura o majoritate alianței PNL – USR PLUS, UDMR reia discuțiile pe marginea autonomiei Ținutului Secuiesc. Vicepremierul Kelemen Hunor a declarat că sesizează o „sensibilitate fără nicio bază” referitoare la dorința maghiarilor din secuime de a-și proclama autonomia.

În opinia liderului UDMR, sub nicio formă o eventuală autonomie a Ţinutului Secuiesc nu ar leza unitatea statului român şi integritatea teritorială a țării.

Kelemen Hunor schimbă discursul. „Subsidiaritate” în loc de „secesionism”

Kelemen Hunor a spus că autonomia înseamnă subsidiaritate şi aducerea deciziilor la nivelul comunităţii, nu secesionism.

Da, există această sensibilitate, zic eu absolut fără nicio bază, dar o înţeleg, fiindcă oamenii au impresia că autonomie înseamnă secesionism. Nu înseamnă secesionism. Universităţile sunt autonome, sunt regii autonome, nu există secesionism. Autonomie înseamnă că tu decizi despre viaţa ta. În ceea ce priveşte această idee a subsidiarităţii, e valabilă pentru fiecare comunitate locală, nu e valabilă doar pentru secuime”, a precizat Hunor.

Vicepremierul UDMR este de părere că „acolo unde trăiesc maghiari intervine o altă chestiune: competenţa lingvistică, asta este ceva în plus faţă de Oltenia, faţă de Moldova, faţă de Muntenia. În rest, lucrurile ar trebui să meargă paralel – decizii lăsate în mâna comunităţilor locale, în cele mai multe domenii, cu mici excepţii”.

Kelemen Hunor crede că Iohannis a greșit față de maghiari

Kelemen Hunor a făcut referire şi la afirmațiile rostite în aprilie 2020 de președintele Klaus Iohannis, care declara că PSD a făcut o înțelegere cu UDMR „ca să dea Ardealul ungurilor”. Liderul maghiarilor din România a arătat că îşi menţine părerea potrivit căreia şeful statului a greşit la acea dată, însă consideră că vorbele respective au fost rostite în campania electorală de la acea vreme.

Nu se uită aceste lucruri, dar în a ţine minte lucrurile nu schimbi trecutul. A ierta şi a trece mai departe, schimbi viitorul. Noi acum ne-am întors cu faţa spre viitor şi vreau să cred că vom reuşi să construim împreună ceva”, a mai afirmat Hunor.

În încheiere, liderul UDMR a promis că „noi niciodată nu am vrut, nu vrem şi nu vom face rău României”. „Dacă tot timpul se pune la îndoială şi sub semnul întrebării loialitatea maghiarilor din România, asta e o problemă. Secuii nu sunt împotriva românilor şi a României”, a încheiat vicepremierul Kelemen Hunor.

autonomie kelemen hunor secui tinutul secuiesc udmr