Adrian Mutu, selecționer în locul lui Mirel Rădoi? Ce spune marele Berbatov: „Este minunat să-l văd profitând de ocazia care i-a fost dată” + Laude pentru Claudiu Keșeru: „E pe jumătate bulgar!”

header image

Dimitar Berbatov a vorbit despre reușitele lui Adrian Mutu cu echipa U21 a României și consideră că „Briliantul” poate prelua prima reprezentativă „tricoloră” în viitor, post ocupat în prezent de Mirel Rădoi.

România s-a calificat a doua oară consecutiv la Campionatului European de tineret, după ce a remizat, 1-1, cu Danemarca, în ultimul meci al grupei a opta a preliminariilor. Turneul final se va desfăşura în Ungaria şi Slovenia, în 2021.

De asemenea, Dimitar Berbatov e impresionat de realizările lui Claudiu Keșeru în prima ligă bulgară și spune despre român că este unul dintre cei mai buni stranieri din istoria campionatului.

„Mă bucur să-l văd pe Adrian Mutu descurcându-se bine ca antrenor. Mutu, care este golgheterul României din toate timpurile, a îndrumat echipa de tineret către al doilea Campionat European consecutiv U21. Nu îl cunosc personal, dar este minunat să-l văd surprinzând mulți oameni ca antrenor. Pun pariu că puțini oameni se așteptau să devină tehnician, chiar dacă a fost un jucător grozav, mai ales la Fiorentinaspune Dimitar Berbatov, ambasador Betfair.

Dimitar Berbatov: „Următorul pas pentru Adrian Mutu ar fi să antreneze naționala de seniori a României”

„Următorul pas pentru Mutu ar fi să devină managerul echipei de seniori a României în cele din urmă. Gestionarea jucătorilor sub 21 de ani este o modalitate bună pentru un tânăr antrenor de a-și începe cariera. Mulți foști jucători, ca mine, așteaptă ca cineva să le dea o șansă. Este minunat să-l văd pe Mutu profitând de ocazia care i-a fost datăexplică bulgarul pentru sursa citată.

Berbatov: „Keșeru e pe jumătate bulgar”

Claudiu Keșeru a intrat recent în cărțile de istorie ale primei ligi din Bulgaria, devenind primul străin care ajunge la 100 de goluri marcate în prima ligă din țara vecină. Performanța orădeanului a atras laude din partea lui Dimitar Berbatov, fost mare internațional bulgar.

„Keșeru a devenit recent cel mai bun marcator străin din istoria ligii bulgare. El are o mare prezență în fotbalul nostru de mulți ani, marcând goluri sezon după sezon. La 33 de ani, continuă să fie puternic și, pentru mine, nu doar cantitatea, ci și calitatea golurilor sale îl fac să fie special.

A dat câteva goluri foarte importante de-a lungul anilor și a fost omul-cheie pentru Ludogrets în seria lor de nouă titluri în nouă ani” spune Dimitar Berbatov, ambasador Betfair.

În ceea ce privește modul în care românul este privit de publicul de aici – ei bine, mă gândesc la el ca pe jumătate bulgar și nu sunt singurul! Vorbește fluent limba, toată lumea îl respectă și se află în locul potrivit.

Dacă îl judecați după golurile sale, Keșeru este unul dintre cei mai buni jucători străini care au jucat vreodată în liga bulgară. Constanța lui îl definește ca un adevărat mare jucător – Dimitar Berbatov

adrian mutu antrenor adrian mutu echipa nationala adrian mutu selectioner Adrian Mutu selectioner tineret