A rămas pieton, din cauza hoților! Range Roverul de 110.000 de euro al lui Harry Kane a fost furat cu ajutorul unui dispozitiv electronic!

header image

Starul lui Tottenham, Harry Kane, a rămas fără Range Roverul său de 110.000 de euro, după ce hoții au folosit un dispozitiv electronic pentru a fugi cu mașina de lux.

Furtul a avut loc în fața unei case din estul Londrei și l-a lăsat, practic, pieton pe internaționalul englez.

Range Roverul căpitanului Angliei, Harry Kane, a fost furat din fața casei

Conform celor de la The Sun, hoții ar fi folosit un dispozitiv electronic pentru a deschide mașina de 110.000 de euro în Chingford, înainte de a fugi la bordul SUV-ului furat.

Poliția metropolitană londoneză a primit o plângere cu privire la un furt al unei mașini de lux din fața unei case din estul Londrei, pe data de 25 octombrie.

„Ofițerii au contactat victima și au făcut cercetări. Niciun suspect nu a fost identificat”, a sunat un comunicat din partea poliției londoneze.

Cei de la The Met au spus că investigația a fost închisă și au adăugat: În eventualitatea apariției unor alte probe sau oportunități investigative, acest caz va fi revăzut”.

Se crede că o bandă specializată este responsabilă pentru acest furt, după ce mai mulți indivizi au fost filmați trecând în repetate rânduri pe lângă mașina lui Harry Kane.

Fotbaliștii lui Spurs, țintele preferate ale hoților

Este al treilea fotbalist al celor de la Tottenham, după Delle Alli și fostul fundaș al londonezilor Jan Vertonghen, care este jefuit în ultimele luni.

Surse apropiate de Kane au dezvăluit că atacantul lui Spurs a fost avertizat de poliție că Range Roverul său ar putea să nu mai fie recuperat niciodată, după ce investigația nu a reușit să descopere niciun suspect.

Investigatorii i-ar fi spus fotbalistului că sunt șanse mici ca răufăcătorii să fie prinși din cauza tehnologiei sofisticate folosite pentru a fura automobilul de lux.

anglia capitan furat HARRY KANE masina