10 milioane de români, vaccinați până în septembrie! Obiectivul dr. Valeriu Gheorghiță

header image

Până în prezent s-au vaccinat împotriva COVID-19 peste 67% dintre angajații sistemului medical, potrivit lui Valeriu Gheorghiță, medicul care supervizează campania de vaccinare la nivel național.

Gheorghiță a spus că mai sunt programați la vaccinare 42.000 de angajați, procentul ajungând astfel la 85%.

Până în 14 ianuarie erau vaccinate 167.000 de persoane din cadrul sistemul sanitar, din 250.000, a mai declarat Valeriu Gheorghiță la Digi24.

Mai sunt programați 42.000 de angajați din sistemul medical și se ajunge astfel la un procent de 85% de persoane vaccinate din prima etapă.

„Este o rată mulțumitoare, mai mult decât ne așteptam. Reprezintă un mesaj de încredere”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.

„România și-a asigurat 20 de milioane de doze doar de la Pfizer până în septembrie, asta înseamnă 10 milioane de persoane vaccinate până în septembrie”, a precizat Gheorghiță.

Ce spune președintele CNCD despre solicitarea pașaportului de vaccinare anti-Covid și existența unei discriminări?

Multe divergente par să apară în Uniunea Europeană după ce au fost evidențiate informații că ar urma să fie implementat pașaportul de vaccinare anti-COVID!

Președintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Asztalos Csaba, explică faptul că statele membre UE au posibilitatea legală să impună restricții ale libertății de circulație și a dreptului de ședere atunci când vine vorba de sănătatea publică. Mai mult, statele membre au posibilitatea să solicite teste anti-covid și certificate de vaccinare, pentru a proteja sănătatea publică.

VIDEO. Premierul Florin Cîțu s-a vaccinat împotriva COVID-19

Florin Cîțu s-a vaccinat anti-Covid, sâmbătă, la ora 12:00, la Spitalul Militar Carol Davila, la o zi după ce s-a imunizat și președintele Klaus Iohannis. Premierul a purtat la vaccinare un tricou alb cu inscripţia „#Împreună învingem pandemia!”.

Câți români s-au programat la vaccinare

„Pot să vă spun că acum o oră erau 18.000 de utilizatori pe minut. Este una dintre cele mai mari programări informatice. Este peste platforma marilor magazine din perioada de Black Friday. În prima oră erau alocate peste 100.000 de sloturi, adică 50.000 de persoane programate. Pentru a realiza o programare online, o persoană poate să înscrie pe platformă maximum zece persoane din familie. Au fost 35.000 de utilizatori unici care au putut înscrie maximum 10 persoane pe platformă”, a mai spus medicul Valeriu Gheorghiță.

anunt campanie covid 19 doze imunizare medic pfizer vaccinare valeriu gheorghita