Ștefan Radu, exuberant după ce a intrat în istoria lui Lazio: „Vreau să las ceva aici!”

header image

Ștefan Radu, fundașul lui Lazio Roma, a intrat în istoria clubului italian după ce a devenit fotbalistul cu cele mai multe meciuri, în Serie A, bifate în tricoul echipei alb-albastre.

Ștefan Radu (34 de ani) a fost transferat de Lazio, în vara lui 2008, de la Dinamo pentru 4.75 de milioane de euro. Acesta mai are contract până la finalul acestui sezon cu echipa italiană.

Lazio se află pe locul 8 din Serie A, cu 25 de puncte obținute, după 16 meciuri jucate.

Ștefan Radu, exuberant după ce a intrat în istoria lui Lazio

Fotbalistul român s-a declarat emoționat de recordul pe care l-a obținut în tricoul lui Lazio, însă susține că cel mai important, în prezent, este ca echipa să câștige meciuri și să ajungă pe primele locuri din campionat.

„Emoţionant, se fac 13 ani de când sunt la Lazio, iar în februarie am debutat contra Fiorentinei, câştigând cu 2-1. Azi a fost o altă victorie, pentru a sărbători cele 320 de prezenţe în acest tricou.

Azi Lazio poate a jucat urât, dar la final a obţinut rezultatul dorit, suntem mulţumiţi. Suntem încă în spate în clasament, dar cred că dacă vom câştiga două-trei partide putem reintra în luptă pentru primele locuri. Singurul obiectiv e să câştigăm de fiecare dată partida următoare. Nu ţintesc un record, ci vreau să las ceva aici, la Lazio. Acum pentru mine e important să câştigăm la Parma”, a declarat Ștefan Radu, potrivit hotnews.ro.

Ștefan Radu a bifat meciul cu numărul 320, pentru Lazio, în partida contra Fiorentinei, desfășurată miercuri și câștigată de laziali cu 2-1. Fotbalistul român l-a depășit pe Aldo Puccinelli, care a jucate 319 meciuri pentru Lazio.

2.5 milioane de euro este cota lui Ștefan Radu, conform transfermarkt.com

14 partide a bifate Ștefan Radu pentru Lazio, în acest sezon

fotbal italia lazio serie a stefan radu