Șefii lui Dinamo au stabilit cine va fi înlocuitorul lui Cosmin Contra. Antrenorul a luat deja legătura cu jucătorii echipei din „Ștefan cel Mare”

header image

Dinamo negociază cu un antrenor din Spania. Jurnaliștii iberici au aflat că Lucas Alcaraz va fi cel care îl va urma pe Cosmin Contra pe banca echipei din „Ștefan cel Mare”. Tehnicianul a început să adune informații și a stat de vorbă cu spaniolii care condus formația aflată pe penultimul loc în Liga 1.

Șefii lui Dinamo și Cosmin Contra negociază de câteva zile despărțirea. Antrenorul își vrea banii pentru perioada în care a muncit, dar cei care conduc gruparea din „Ștefan cel Mare” nu au fost de acord cu această propunere. Dinamo a găsit deja un antrenor care să-l urmeze pe fostul selecționer. Jurnaliștii de la Entrenadoresfutbol.es scriu că alesul este Luis Lucas Alcaraz González.

Spaniolul este „liber de contract”, după ce s-a despărțit de Albacete și ar fi luat deja legătura cu fotbaliștii de la Dinamo ca să afle care este situația. Nu a fost foarte încântat de veștile că mai mulți jucători și-au chemat avocații la București și că vor să plece.

Lucas Alcaraz este născut în Granada, același oraș de unde a plecat și actualul acționar al echipei, spaniolul Pablo Cortacero. Ibericul are 273 de meciuri în La Liga și 185 în La Liga 2. De-a lungul carierei, Alacaraz le-a antrenat pe: Granada, Almeria, Dos Hermanas, Huelva, Racind Santander, Xerez, Real Murcia, Cordoba, Aris, Levante, Zaragoza şi Albacete. A fost selecționerul Algeriei și a condus în șase partide și formația Aris Salonic.

Ioan Andone, dezamăgit ce se întâmplă la Dinamo

Ioan Andone este foarte supărat de situația de la Dinamo. Echipa se află pe penultimul loc în Liga 1 și a câștigat doar un punct în ultimele 6 etape. Fălcosul a fost unul dintre oamenii de fotbal din România care au aplaudat că Ionuț Negoiță a cedat clubul.

„Nici noi nu ne aşteptam, proiectul în vară a fost super în regulă, toată lumea îi admira ce jucători au transferat, l-au adus pe Contra ca o garanţie că e un antrenor foarte bun, cunoştea Dinamo, mai fusese antrenor la Dinamo, avea toate condiţiile, neştiind că se întâmplă ce se întâmplă. Să nu poţi să-ţi plăteşti jucătorii şi mai ales, ce probleme au creat prin neplata salariilor.

Asta e problema, că au promis foarte mulţi bani, au salarii foarte mari, şi-au pus speranţa şi în rezultatele bune, dar rezultatele n-au putut veni de la nişte jucători care erau nerîncrezători, până la urmă trece o săptămână, trec două, dar când vezi că nu se plătesc salarii şi bonusuri de instalare, ce au avut ei, normal că devine neîncrederea asta. Acomodarea lor, venind din campionate mai puternice, cu CV-uri foarte bune, a lăsat de dorit. Prestaţiile lor în afară de un meci, două, n-au fost foarte bune”, a spus Ioan Andone, exclusiv pentru Telekom Sport.

cosmin contra dinamo ioan andone Lucas Alcaraz