Încă un cutremur s-a produs în România. Ce magnitudine a avut

header image

Un cutremur s-a produs pe 19 ianuarie, la ora 06:37:17 (ora locală a României), în zona seismică Vrancea, Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

A fost vorba, din fericire, de un seism slab, cu magnitudinea 3.1 grade, la adâncimea de 63 kilometri.

Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 80 km S de Bacău, 97 km E de Brașov, 105 km NV de Galați, 111 km NV de Brăila, 118 km NE de Ploiești, 158 km S de Iași, 167 km N de București, 189 km NE de Pitești, 202 km SV de Chișinău și 207 km E de Sibiu.

Reamintim că, de la începutul lunii noiembrie 2020, România a fost afectată de mai multe cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2.1 și 4.0 grade pe scara Richter.

Gheorghe Mărmureanu: “Putem avea şi 60 de astfel de cutremure într-o lună, dar acest lucru nu însemnă nimic”

Seria cutremurelor nu reprezintă o îngrijorare, cel puțin în viitorul apropiat, pentru seismologul Gheorghe Mărmureanu, care spune că, de fapt, acestea nu reduc sensibil tensiunile acumulate în zona seismică Vrancea. Acesta susține că abia în aproximativ 20 de ani, țara ar putea fi lovită de un seism puternic.

“Vorbim de cutremure obişnuite, care intră în cotidian, ca să spun aşa. Putem avea şi 60 de astfel de cutremure într-o lună, dar acest lucru nu însemnă nimic. Nu au nici cea mai mică legătură cu următorul mare seism care va veni în zona seismică Vrancea. Aici vorbesc de un seism puternic, cu acceleraţii care pot avea urmări devastatoare”, a spus seismologul Gheorghe Mărmureanu.

Cel mai puternic cutremur în România, în 2020

Cel mai puternic cutremur care a avut loc în 2020, în România, a avut loc pe data de 31 ianuarie, în judeţul Vrancea, magnitudinea lui fiind de 5,2 grade pe scara Richter. Cutremurul a fost resimţit şi la Bucureşti.

În anul 2018, în data de 28 octombrie, a avut loc în România, în judeţul Buzău, un cutremur de 5,8 pe Richter, mişcarea tectonică fiind, de asemenea, resimţită şi în Capitală.

cutremur magnitudine cutremur romania cutremur vrancea seism romania