„Îi cer public domnului Negoiță sa facă ceva!”. Ciprian Marica, declarație alarmantă cu privire la situația lui Dinamo

header image

Ciprian Marica, fost jucător la Dinamo, este îngrijorat de situația în care se află formația din „Ștefan cel Mare” și îi cere fostului patron al echipei, Ionuț Negoiță, să salveze clubul din „ghearele” acționarilor spanioli.

Clubul Dinamo a fost preluat, în vară, de un grup de investitori spanioli. Deși se aștepta ca acesta să-i aducă „strălucirea” de altădată formației din „Ștefan cel Mare”, echipa a rămas cu aceleași probleme financiare din trecut. Și au apărut altele chiar mai grave decât în era „Negoiță”.

Dinamo se află pe locul 11 din Liga 1, cu 19 puncte obținute după 17 meciuri jucate.

Ciprian Marica, declarație alarmantă cu privire la situația lui Dinamo

Fostul fotbalist din „Ștefan cel Mare” este de părere că cineva încearcă să o bage în faliment pe Dinamo. Acesta susține că Ionuț Negoiță este cel care poate salva echipa roș-albă, deoarece el știe înțelegerile pe care le-a avut cu actualii acționari de la Dinamo, atunci când au preluat clubul.

Deși ar putea fi o soluție bună, Ciprian Marica nu concepe ca Dinamo să retrogradeze în Liga 4 și să înceaptă o reconstrucție.

„Am avut o discuție cu Cortacero după sărbători. De atunci nu mai știu absolut nimic, au dispărut pur și simplu. Ce este de apreciat este sacrificiul și implicarea suporterilor care nu lasă această echipă să moară. Suporterii sunt singurii care se opun. Nu pot să îmi imaginez Dinamo plecând din Liga 4, deși ar putea fi mai sănătos așa. Mi se pare că cineva parcă vrea să îngroape această echipă. Singurul om care ar putea să schimbe situația de acolo este Ionuț Negoiță. El știe exact ce înțelegere a făcut cu spaniolii, iar el nu ajută cu nimic, nu face nimic.

Știu oameni care ar vrea să investească la Dinamo, să vină alături de suporteri, dar nu sunt lăsăți. Îi cer public domnului Negoiță sa facă ceva pentru că știu că poate!”, a declarat Ciprian Marica, la PRO X.

dinamo fotbal ionut negoita liga 1 marica