Vlad Ciurea: Trebuie un lockdown mai relaxat! Masca, distanța, igiena sunt bune / Avertismentul neurochirurgului despre sănătatea psihică

header image

Neurochirurgul Vlad Alexandru Ciurea spune că un lockdown precum cel din primăvară trebuie evitat, deoarece efectele psihologice sunt dăunătoare. Medicul mizează însă pe măsurile deja existente – purtarea măștii, spălarea mâinilor și păstrarea distanțării sociale.

„Statul în casă cu televizorul deschis, cu știre după știre din ce în ce mai pesimistă. Asta nu duce la ceva bun. Sunt posturi care trebuie să anunțe, dar contează și tonul de anunțare. Asupra persoanelor puțin mai în vârstă, au un impact formidabil.

E și o poveste. A venit ciuma în sat sau în oraș. Au fost 5.000 care au murit de ciumă și încă 100.000 care au murit de panică.

„Nu putem ține pe toată lumea în casă”

Încep cu depresie, tulburări psihice, insomnii, stările conflictuale între cei doi parteneri de casă care s-au înțeles foarte bine ani de zile și din nimic se ceartă. Se accentuează și de aici încep durerile de cap, tulburări de echilibru, tulburări digestive care duc la scădere de imunitare. Apar alte boli din acest dezechilibru psihic.”, a declarat Vlad Ciurea la Digi24.

„Toți doctorii spun “opriți acest lockdown, că nu duce la nimic bun”. Trebuie luate măsurile de prevenție: mască, spălare, distanțare, igienă și aerisire. Este bine să se facă aceste lucruri.

Nu putem ține pe toată lumea în casă. Cei de la închisoare ce fac? Înnebunesc.

Mișcarea este fantastică, gândirea optimistă, discuțiile, schimbul de experiență, empatia, îmbrățișarea.

Îmi mențin părerea că acest lockdown trebuie făcut mai relaxat, pentru ca oamenii să rămână oameni.”, a explicat acesta.

„Baza imunității sunt gândurile pozitive”

„Există și psihiatri care te pot ajuta și psihoterapeut, de aceea a fost Freud foarte mare. Există în toate familiile unul mai sfătos care te ascultă, care are răbdare, care te mângâie pe cap ca un duhovnic. Pe de o parte tu te descarci, cum ne-a învățat Freud, iar pe de altă parte arunci încurcătura psihică pe celălalt, doctorului, duhovnicului, celui din familie, ca să scapi de aceste lucruri. Nu țineți în voi. Gândiți-vă că creierul este alb frumos și acest gânduri transformă în ceva cenușiu care se învârte, ceva rău ca o cenușă vulcanică. Din aproape în aproape duce la scăderea tuturor funcțiilor cerebrale. Dați drumul afară, spuneți tot. Baza imunității sunt gândurile pozitive, optimismul, dorința de viață.”, a mai spus Ciurea.

„Am făcut și gripă și Covid. Să fim mândri”

„În clipa în care începi să gândești în trecut, la lucruri rele, îți ocupă tot creierul. Dacă ne-am culcat cu gânduri urâte, ceartă, nu faceți acest lucru.”, ne sfătuiește specialistul.

Am făcut și gripă, și Covid. Asta este. Să fim mândri.

Un doctor din spitalul în care lucrez zice: Domn profesor, ați observat că la noi au apărut diferite cazuri? Dar ați observat că au făcut forme ușoare? De ce? Pentru că toți au purtat mască. A reușit să mai ia din puterea virusului.”, a conchis neurochirurgul Vlad Ciurea.

ciuma covid 19 distantare sociala gripa imunitate lockdown masca neurochirurg optimism virus vlad ciurea