Ovidiu Hațegan, prima mare greșeală din 2021! A refuzat inexplicabil un penalty clar în Gaz Metan – Voluntari! FOTO + Reacția lui Ion Crăciunescu

header image

Ovidiu Hațegan nu a început cu bine 2021. Centralul nu a văzut un fault clar în careul oaspeților, în prima repriză a meciului dintre Gaz Metan Mediaș și FC Voluntari.

Cariera lui Ovidiu Hațegan a fost serios zdruncinată după scandalul de rasism provocat de Sebastian Colțescula meciul de Liga Campionilor, dintre PSG și Istanbul BB.

Arbitrul a greșit grav și la Mediaș, în primul meci condus în 2021, Gaz Metan – FC Voluntari. Le-a refuzat gazdelor un penalty, deși era la zece metri de fază, într-o poziție excelentă

Ovidiu Hațegan, prima mare greșeală din 2021! A refuzat inexplicabil un penalty clar în Gaz Metan – Voluntari!

În minutul 35 al partidei jucate la Mediaș, la scorul de 0-0, jucătorul oaspeților, Lukas Droppa, a comis o imprudență în careu. L-a călcat pe Yury, cu piciorul drept, pe glezna stângă!

Cu toate acestea, Ovidiu Hațegan a lăsat jocul liber, deși era excelent plasat. Centralul a fost rapid înconjurat de jucătoriii gazdelor, care i-au reproșat decizia de a lăsa jocul liber.

Ovidiu Hategan, Gaz Metan - FC Voluntari
Captură foto: TelekomSport

Imediat după meci, Ion Crăciunescu a taxat eroare lui Hațegan. „Îl calcă pe picior. Penalty pentru Gaz Metan. Nu poți să cazi așa, dacă nu ești călcat”, a declarat fostul mare arbitru la Digi Sport.

„Am făcut totul pentru a câştiga acest meci. Am avut câteva ocazii de a marca în prima repriză, dar trebuie să le arătăm respect adversarilor. Ştiam dinaintea meciului că va fi un meci foarte greu.

Partea bună este că am crezut până la final, ne-am păstrat organizarea timp de 90 de minute. Cred că a fost un rezultat corect. Suntem fericiţi. Nu a fost un meci foarte bun, dar toate meciurile pe care le-am văzut la TV, după pauză, au fost la fel”, a spus Jorge Costa despre victoria din această seară.

ECHIPELE DE START:

Gaz Metan: Pleşca – R. Romeo, Baco, De Sousa, Trif – Santos Junior, Pambou – Horşia, Chamed, Valente – L. Niţu
Rezerve: Buzbuchi, Horj, Larie, R. Deaconu, P. Costea, Ciocan, Da Silva Oliveira, Sambu, Alceus
Antrenor: Jorge Costa

Voluntari: Rîmniceanu – C. Achim, Balaur, Armaş, Briceag – Miranda, Droppa, I. Gheorghe – Grădinaru, Al. Stoica, Mailat
Rezerve: L. Rodriguez, C. Costin, Al. Vlad, Buliga, J. Anderson, Borţoneanu, Al. Ilie, V. Mihai, Lopes
Antrenor: Bogdan Andone

fc voluntari gaz metan medias Lukas Droppa ovidiu hategan