Mihai Stoichiță, impresionat de tactica lui Mirel Rădoi după ce România a ratat victoria cu Irlanda de Nord: „Nu știau cum să mai iasă din careu!”

header image

Mirel Rădoi a reușit să ajungă cu România în urna a doua la tragerea la sorți pentru Campionatul Mondial din 2022, iar Mihai Stoichiță a fost impresionat de cum au reacționat tricolorii cu Irlanda de Nord, după primirea golului din repriza secundă.

Stoichiță l-a lăudat pe Rădoi pentru tactica pe care a folosit-o pe finalul meciului de la Belfast și a subliniat că nord-irlandezii „nu mai știau cum să iasă din careu”.

În cele din urmă, Eric Bicfalvi a egalat în ultimele minute, iar România a evitat eșecul cu Irlanda de Nord, iar partida de miercuri s-a încheiat la egalitate, scor 1-1.

Mihai Stoichiță, laude pentru tactica lui Mirel Rădoi: „Nu știau cum să mai iasă din careu!”

„Vrem să promovăm această aripă cum e Mutu, Rădoi, important e să ai curaj. Ei n-au experiență, dar ea vine cu timpul. Stau și alții la rând, acesta este fotbalul. Rădoi a dat dovadă de maturitate cu Irlanda de Nord, a schimbat sistemul din mers și a ieșit bine. Rădoi e atât de fantezist încât să-și permită să-și facă aventuri? El și-a pregătit și viitorul. Rădoi se consultă cu Olăroiu, cu Piți, cu mine, e un băiat deștept și știe să reziste când e greu. În prima repriză am jucat extrem de prudent.

Fundașii n-au știut să gestioneze faza de construcție foarte bine, timorați. Am fost în scădere după pauză, am suferit, acesta este adevărul. Apoi, Mirel a schimbat jucătorii, sistemul și a reușit să întoarcă totul în favoarea noastră. Am fost ca la handbal în careul advers, nu știau cum să mă iasă din careu”, a spus Mihai Stoichiță, la Digi Sport.

Meciurile din preliminariile Campionatului Mondial vor începe pe 24 martie 2021 și se vor încheia pe 29 martie 2022. România este în urna a doua la tragerea la sorți, după ce Rusia a fost umilită de Serbia, scor 0-5.

radoi Radoi Mirel Radoi Romania romania irlanda Stoichita Radoi