Marcel Ciolacu și Paul Stănescu au aflat dacă sunt infectați cu coronavirus. Miercuri au primit rezultatele testelor. Ce urmează pentru cei doi PSD-iști

header image

Marcel Ciolacu şi Paul Stănescu au fost testați pentru coronavirus, iar rezultatele au fost negative. În aceste condiții, cei doi pot ieși din izolare.

Marcel Ciolacu, președintele PSD, și Paul Stănescu, secretarul general al PSD, au scăpat de emoții. Cei doi au fost testați pentru coronavirus, iar rezultatete au fost negative, potrivit romaniatv.net.

Liderul PSD se afla în izolare după ce a intrat în contact cu deputata Simona Bucura Oprescu și cu Emil Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bitrița-Năsăud, ambii depistați cu coronavirus.

Emoții și în septembrie

De precizat că ambii politicieni s-au mai testat pentru coronavirus și la finalul lunii septembrie, după o întâlnire cu liderii PSD Sălaj, ulterior confirmați cu COVID-19.

Ulterior, la începutul lunii octombrie, Marcel Ciolacu și Paul Stănescu au ieșit din izolare, după ce au primit rezultatele testelor pentru coronavirus. La momentul respectiv, cei doi au aflat că nu sunt infectați de COVID-19.

Marcel Ciolacu: “Nu mă plictisesc deloc în izolare, din contra!”

Când a intrat din nou în izolare, Marcel Ciolacu declara pentru GÂNDUL.RO că se simte bine și că nu se va plictisi în casă, din moment ce are multe telefoane de dat.

Am intrat în izolare, așa prevede legea. Da, am intrat în contact cu domnul Moldovan (Emil Radu Moldovan -n.r.), dar dânsul avea mască, era protejat, nu cred că o să fie o problemă. Deocamdată mă simt foarte bine. Mâine (miercuri -n.r.) voi face testul pentru COVID, apoi aștept rezultatul, când o ieși. Nu mă plictisesc deloc în izolare, din contră, am foarte multă treabă, vorbesc foarte mult la telefon, mai ales cu membri din teritoriu”, ne-a declarat Marcel Ciolacu.

coronavirus marcel ciolacu paul stanescu psd