Malta U21 a aterizat la București cu 11 jucători noi în lot, pentru meciul cu România, după ce a fost lovită crunt de COVID-19 | GALERIE FOTO EXCLUSIV

header image

Malta U21 a aterizat luni, la prânz, la București cu un lot pe jumătate schimbat pentru meciul cu România, după ce COVID-19 a lovit din plin lotul de tineret. Nu mai puțin de 11 jucători nu au făcut deplasarea după meciul cu reprezentativa Danemarcei, de vineri, încheiat cu victoria nordicilor, 3-1.

Silvio Vella a fost nevoit să adapteze rapid lotul de 22 de jucători, după ce la naționala Maltei de tineret s-a declanșat un adevărat focar de coronavirus.

Malta U21, lot decimat de COVID-19. Selecționerul a chemat 11 jucători noi pentru meciul cu România

Ieri, federația malteză a anunțat două cazuri la echipă, însă pe parcurs, în decurs a câteva ore, încă 9 jucători au devenit brusc indisponibili, forul neanunțând clar situația acestora. Ei au fost contacți direcți cu ceilalți doi și cel mai probabil prezintă deja simptome. Totodată, cei 9 urmează să primească rezultatele testelor în următoarele ore, anunță presa din Malta.

Iată lotul Maltei U21 deplasat la București pentpandru partida cu România U21, programată miercuri.

Portari: Cain Formosa (San Ġwann); Duncan Formosa (St Andrews).

Fundași: Darren Borg (Ħamrun Spartans); Gary Camilleri (Balzan); Mark Fenech (Naxxar Lions); Christian Gauci (San Ġwann); Owen Spiteri (San Ġwann); Matthew Spiteri (Tarxien Rainbows).

Mijlocași: Keith Attard (Tarxien Rainbows); Matthew Farrugia (Hibernians); Mchael Gatt (Qrendi); Jake Ghio (Pietà Hotspurs); Rudy Jeffries (Hibernians); Luca Mallia (San Ġwann); Liam McKay (Santa Lucia); Jan Tanti (Senglea Athletic); Andreas Vella (Santa Lucia).

Atacanți: Omar Elouni (Gżira United); Aidan Friggieri (Gudja United); James Scicluna (Pietà Hotspurs); Andrei Spiteri (Mosta); Andrea Zammit (San Ġwann).

Alex Pașcanu și secundul Răzvan Rotaru, infectați cu COVID-19 la naționala României U21. Va fi alt staff pe bancă, cu Malta

Situația este foarte dificilă inclusiv la naționala României de tineret. Federația Română de Fotbal a anunțat, printr-un comunicat oficial, că, în urma testelor pentru COVID-19 efectuate duminică dimineață, un jucător și un membru din staff-ul lui Adrian Mutu au fost depistați pozitiv pentru cumplitul virus.

ProSport a aflat că cele două persoane infectate cu COVID-19, din cadrul naționalei U21, sunt fundașul Alexandru Pașcanu și Răzvan Rotaru, secundul lui Adrian Mutu. Cei doi infectați sunt asimptomatici și au fost plasați, în izolare, la baza de la Mogoșoaia. Aceștia au mai făcut un test, marți, care a ieșit negativ.

Totodată, FRF a mai anunțat că pe bancă, la meciul României U21 va sta un staff tehnic complet schimbat, după depistarea cazurilor de coronavirus, întrucât Adrian Mutu și secunzii săi au luat contact direct cu Pașcanu și Rotaru. De asemenea, forul național a luat decizia ca antrenamentul oficial să aibă loc pe un alt stadion, iar conferința de presă premergătoare partidei a fost anulată, conform protocoalelor UEFA.

bucuresti cazuri coronavirus covid-19 lot MALTA U21 romania u21 selectioner tineret