Ianis Zicu, despre revenirea lui Nicolae Badea la Dinamo: „Poate să ajute clubul!”. Antrenorul Farului îi vede pe „câini” în play-off

header image

Ianis Zicu, antrenorul în vârstă de 37 de ani al echipei Farul Constanța, a vorbit despre situația echipei la care a jucat vreme de ani buni, Dinamo București.

Farul Constanța a disputat o partidă amicală cu FC Voluntari 2, iar trupa lui Ianis Zicu s-a impus cu scorul de 5-0.

La finalul partidei, antrenorul constănțenilor nu a putut evita discuția despre Dinamo.

Ianis Zicu are încredere că Dinamo va prinde play-off-ul

Ianis Zicu este convins cădacă jucătorii de la Dinamo ar avea liniște din punct de vedere financiar, aceștia ar putea califica echipa în play-off-ul Ligii 1.

În ceea ce privește revenirea lui Nicolae Badea în conducerea lui Dinamo, Ianis Zicu este sigur că dacă aceasta s-ar realiza ar fi un pas înainte pentru „câini”.

„Cred că Dinamo poate să prindă play-off-ul, dar trebuie să se rezolve din problemele financiare. Suporterii fac un lucru extraordinar, sper să reușească să mențină același ritm, pentru că este destul de greu, sunt cheltuieli foarte mari și sunt greu de susținut, dar sper să reușească.

Nu știu dacă se întoarce domnul Badea, dar dacă va face acest lucru, sunt convins că poate să ajute clubul”,a spus Ianis Zicu, după amicalul cu FC Voluntari 2, câștigat cu scorul de 5-0.

Ianis Zicu, mulțumit de Farul

În ceea ce privește partida amicală disputată în București, Ianis Zicu a fost ușor deranjat pentru că jucătorii săi n-au înscris în prima repriză, însă la final s-a declarat mulțumit de atitudinea elevilor săi.

„Până la urmă e un joc de pregătire. Încercăm să găsim cea mai bună formulă. Este important că am reușit să marcăm. Trebuia să facem lucrul acesta și în prima repriză. Dar, per total, sunt mulțumit de implicare. Sunt fericit că nu sunt probleme mari de sănătate și lucrul ăsta mă bucură”, a spus Ianis Zicu.

dinamo farul ianis zicu liga 1