Guvernul propune un proiect de lege pentru a-i sprijini pe românii care nu își pot plăti facturile de energie electrică, termică sau gaze naturale

header image

Guvernul ar urma să aprobe în ședința de miercuri un proiect de lege care ar urma să le ofere sprijin celor afectați de sărăcia energetică.

Astfel, legea vizează protejarea acelor consumatori considerați vulnerabili, adică aceia care nu își pot plăti facturile de energie electrică, gaze naturale sau energie termică, a anunțat ministrul Muncii, Raluca Turcan, la Digi24.

Astfel, Executivul va dezbate un proiect de lege care prevede o serie de măsuri menite să îi sprijine pe cei care se află în risc de energie, a explicat ministrul Raluca Turcan.

„Este o lege care vizează protecţia consumatorilor vulnerabili ca urmare a creşterii preţurilor la facturile de energie electrică, de consum de gaze, de energie termică şi chiar pentru consumul de combustibili solizi. Aş putea spune că această idee a apărut chiar la începutul guvernării precedente. Au existat grupuri de lucru şi nenumărate consultări pentru a contura un proiect de lege, însă la începutul anului, odată cu intrarea mea în mandat, intrând în plin în acest subiect al exploziei facturilor la energie, am reluat acest proiect, l-am dezbătut cu toţi partenerii sociali şi suntem în măsură să venim cu un set de măsuri care să-i sprijine pe cei care se află în risc de sărăcie energetică. Pentru că este un concept existent la nivelul Uniunii Europene, existent în viaţa de zi cu zi în România, conceptualizat într-o directivă a Uniunii Europene şi era cazul ca şi România să facă acest pas şi să-i apere pe cei care sunt afectaţi de aceste creşteri de preţuri”, a declarat Raluca Turcan la Digi24.

Proiectul propune două tipuri de stimulente

Ministrul a explicat că vor exista două tipuri de stimulente: unul pentru perioada de iarnă, care se aplică procentual în raport cu anumiţi indicatori de referinţă, în funcţie de tipul de energie, dar și un altul pentru celelalte anotimpuri, în care vor fi oferite ajutoare diferențiate în funcție de tipul de energie.

Potrivit ministrului, legea ar putea intra în vigoare la 1 septembrie.

„Vorbim de un proiect de lege pe care îl lansăm mâine (miercuri, n. red.) în şedinţa de Guvern. În şedinţa de Guvern intră mâine acest proiect de lege. Va fi transmis Parlamentului. Noi estimăm intrarea lui în vigoare la 1 septembrie 2021 şi pentru asta mi-aş dori ca Parlamentul să legifereze cât se poate de repede, să putem da şi normele metodologice, să reglementăm foarte clar cum se aplică, mai ales că avem mai multe tipuri de relaţie. O dată, este acea relaţie între autorităţile locale şi comunitate pentru identificarea consumatorilor vulnerabili, după aceea este relaţia directă cu furnizorul. Iarăşi, un element demn de reţinut, este că această decontare se face direct la furnizor. Deci, omul nu primeşte în mână aceşti bani, ci decontarea se face în raport cu furnizorul şi se scade din preţul facturii”, a explicat Raluca Turcan.

Beneficiarii vor fi identificați de autoritățile locale

Potrivit proiectului, consumatorii vulnerabili ar urma să fie identificați de către autoritățile locale, prin intermediul unor anchete, iar decontările se vor face direct la furnizori.

În România, peste 1,7 milioane de gospodării sunt afectate de fenomenul de sărăcie energetică.

energie electrica energie termica facturi gaze naturale guvern ministrul muncii proiect de lege raluca turcan saracie energetica