Fotbalistul care a plecat recent de la Dinamo și a ajuns director sportiv! Cu ce echipă a semnat fostul atacant din „Ștefan cel Mare” | VIDEO

header image

Slavko Perovic, fostul atacant al lui Dinamo în vârstă de 31 de ani, a plecat din „Ștefan cel Mare” și a devenit director sportiv, la o echipă din Serbia.

Din cauza problemelor la inimă descoperite în anul 2019, medicii i-au interzis lui Slavko Perovic să mai joace fotbal, iar în vara trecută s-a despărțit de Dinamo.

În tricoul lui Dinamo, Slavko Perovic a marcat șase goluri în cele 17 meciuri disputate în Liga 1.

Slavko Perovic, director sportiv în Serbia, după despărțirea de Dinamo

Experiența din România a fost ultima pe terenul de fotbal a sârbului. Acesta a pus ghetele în cui și a trecut la costum.

Slavko Perovic a fost numit în funcția de director sportiv al echipei FK Radnicki Nis, ocupanta locului șapte din prima ligă a Serbiei.

VIDEO: Prezentarea lui Slavko Perovic, la FK Radnicki

Slavko Perovic a negat problemele medicale

În iunie 2020, ProSport a luat legătura cu medicul Liviu Bătineanu care a refuzat să ofere detalii despre starea de sănătate a lui Slavko Perovic, dar și cu fotbalistul sârb, care a negat problemele medicale.

„Chiar nu știu nimic, am citit și eu în presă. Vă rog, vorbiți cu doctorul! Sunt bine, mă antrenez normal. Despre aceste probleme aud și eu acum pentru prima dată”, spunea atunci Slavko Perovic.

L-am contactat apoi pe Adrian Motoacă, un alt fost medic la Dinamo, care a explicat care este situația lui Slavko Perovic.

„E o poveste cu cântec la Dinamo, dar întâi să vă spun despre Perovic. Are o problemă mai veche ce a fost depistată și în Turcia și în Serbia. EKG-ul făcut arată niște unde T negative. Și sunt două biotipuri de sportivi. Cei africani, unde sunt permise aceste unde până în derivația a doua și biotipul european unde undele T sunt acceptate cu anumite excepții. Aceste unde înseamnă o suferință a inimii pe un întreg perete”, a explicat Adrian Motoacă, fost medic la Dinamo, în exclusivitate pentru ProSport, în urmă cu șapte luni.

dinamo director sportiv serbia slavko perovic