Felix Magath dă de pământ cu tiki-taka lui Pep Guardiola: „Fără Messi, acest sistem nu a funcționat niciodată!”

header image

Felix Magath (67 de ani), fost antrenor la Bayern Munchen, a avut cuvinte dure la adresa stilului de joc pe care Pep Guardiola (49 de ani) încearcă să-l implementeze la toate echipele unde activează.

Felix Magath a pregătit-o pe Bayern Munchen în perioada 2004-2007.

Felix Magath dă de pământ cu tiki-taka lui Pep Guardiola

Tehnicianul, în vârstă de 67 de ani, susține că Pep Guardiola se pierde în încercarea de a câștiga meciurile dinainte. Magath este de părere că stilul de joc dezvoltat de Guardiola, tiki-taka, este eficient doar dacă ai jucători superiori, din punct de vedere tehnic, față de adversar.

„Messi a câștigat trofeele la Barcelona, nu Guardiola. Fără Messi, acest sistem nu a funcționat niciodată pentru Guardiola, altfel ar fi câștigat UEFA Champions League și cu Bayern Munchen, și cu Manchester City. Tiki-taka funcționează doar dacă ai jucători superiori, din punct de vedere tehnic, față de adversar.

Ca spectator, ținutul mingii, așa cum numesc eu tiki-taka, e plictisitor, iar o echipă de top nu are nevoie de asta. În opinia mea, Guardiola se pierde prea des în încercarea de a câștiga meciurile dinainte. Tactica aceasta este de multe ori pierzătoare”, a declarat Magath pentru Bild.

Pep Guardiola va forța aducerea lui Lionel Messi gratis

Șeful de operațiuni de la Manchester City, Omar Berrada, spune că aducerea lui Leo Messi pe Etihad este luată în considerare.

Messi i-a anunțat pe catalani că vrea să plece la finalul sezonului trecut și a lăsat să se înțeleagă că Manchester City ar fi destinația sa favorită.

Clubul blaugrana a pus piciorul în prag și a insistat că valoarea clauzei de reziliere din contractul argentinianului trebuie plătită pentru ca el să plece de la club.

Messi a fost de acord în cele din urmă să petreacă și ultimul an de contract la Barcelona, dar și-a exprimat public nemulțumirea de a fi ținut la club împotriva voinței sale.

Acum, Omar Berrada a dat de înțeles că Manchester City ar putea să îi facă o ofertă lui Messi vara viitoare, după ce va expira înțelegerea lui cu FC Barcelona.

Șeful de operațiuni de la City a declarat pentru Manchester Evening News: „E un talent incredibil, este cineva care poate avea un impact major imediat la orice club din lume, pe teren și în afara lui. E cel mai bun jucător din lume, e cel mai bun jucător din generația lui. E greu de ghicit ce se va întâmpla”.

felix magath fotbal guardiola PREMIER LEAGUE tiki-taka