Cornel Dinu și-a pierdut răbdarea cu Dinamo. „E de pe altă lume. S-au spus atâtea, s-a făcut nimic!”

header image

Dinamo trece printr-o perioadă dificilă după ce echipa a fost preluată de Pablo Cortacero, iar Cornel Dinu și-a pierdut răbdarea echipa din „Ștefan cel Mare”.

Gruparea „câinilor” are mari probleme din cauza lipsei banilor, iar situația incertă din „Ștefan cel Mare” îl disperă pe Cornel Dinu.

Deși Dinamo București a început bine anul 2021 și a învins-o pe Hermannstadt cu 2-0 în deplasare, în etapa a 16-a din Liga 1, Dinamo întâmpină dificultăți din cauza problemelor financiare cauzate de Pablo Cortacero, spaniolul care a preluat clubul de la Ionuț Negoiță.

Cornel Dinu și-a pierdut răbdarea cu Dinamo

„Dinamo este de pe altă lume… S-au spus atâtea, s-a făcut nimic… Un caz aparte în istoria chiar a fotbalului european, jaf la drumul mare, excrocherie internațională în văzul autorităților de la noi și din Spania, fără nicio reacție.

Greu de intuit tratamentul pentru evitarea falimentului. Sper, totuși, să apară… Măcar în al 13-lea ceas… Voi mai scrie despre ce nenorocire au făcut corciturile cortacere pe-acolo… Măcar să se intuiască ce-ar fi de făcut cu soarta echipei de care este legat nu numai răsăritul meu în fotbal, dar și zenitul, ca și apusul meu în fotbal”, a spus Cornel Dinu, conform Fanatik.

Cornel Dinu crede că Dinamo se luptă pentru salvarea de la retrogradare

Totodată, Cornel Dinu este de părere că Dinamo se va lupta cu Poli Iași, UTA Arad și FC Argeș pentru salvarea de la retrogradare, chiar dacă echipa din Ștefan cel Mare a urcat până pe locul 8 în clasamentul Ligii 1 după victoria cu Hermannstadt.

„În final, așa cum este clasamentul, dar și datele loturilor, UTA, chiar dacă a schimbat masiv (7 veniri, 7 plecări!), Dinamo, Poli Iași și FC Argeș se vor lupta pentru a rămâne în prima divizie. „Ruleta” s-a pornit deja… Faceți jocurile, dar corecte, domnilor!”, a mai spus Cornel Dinu.

cornel dinu dinamo DINAMO BUCUREȘTI liga 1 pablo cortacero