Comisia Europeană: Vaccinarea va rămâne opțională, iar drepturile celor care nu doresc imunizarea nu vor fi afectate

header image

Comisia Europeană a dat asigurări, luni seară, că vaccinarea împotriva COVID-19 nu va fi obligatorie și a adăugat că nu vor exista drepturi diferite în funcție de opțiunea fiecărui cetățean european.

Anunțul vine în contextul unor ample dezbateri la nivel european cu privire la introducerea unui certificat comunitar de vaccinare care să le permită persoanelor care au decis să se imunizeze să călătorească mai ușor între statele membre, pe fondul restricțiilor de călătorie impuse ca urmare a pandemiei, informează agenția de presă MEDIAFAX.

„Vaccinarea este voluntară. Luăm toate măsurile de precauţie astfel încât să nu creăm baze pentru tratarea diferită a acestor persoane sau vreo limitare a drepturilor”, a declarat Maroš Šefčovič, vicepreşedinte al Comisiei Europene pentru Relaţii Interinstituţionale şi Prognoză

Acesta a explicat că unele persoane pur și simplu nu doresc să se vaccineze, sau nu pot fi vaccinate, din rațiuni medicale.

Propunerea privind certificatul de vaccinare ar putea intra în dezbatere publică

Președintele Consiliului European, Charles Michel, a propus o dezbatere publică referitoare la oportunitatea introducerii unor astfel de certificate.

El a explicat că nu este de acord cu introducerea unei asemenea măsuri fără o dezbatere amplă.

„Dacă implementăm prea rapid o astfel de măsură, s-ar crea o frustrare enormă. Ideea este sensibilă în multe ţări europene, deoarece unele persoane ar avea impresia că solicitarea acestui certificat face obligatorie vaccinarea”, a atras atenţia Charles Michel.

Ideea introducerii acestor certificate îi aparține premierului Greciei, Kyriakos Mitsotakis și, cel mai probabil, vine pe fondul scăderii puternice a încasărilor din turism în Grecia, țară dependentă de acest sector al economiei.

Astfel, Mitsotakis speră ca introducerea unor astfel de „pașapoarte de vaccinare” să ajute la revitalizarea sectorului turistic european.

MEDIAFAX notează că introducerea unui certificat de vaccinare pentru călătorii riscă să fie contestată la instanţe judiciare naţionale, la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene sau la instanţe internaţionale, inclusiv la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

Președintele Comisiei, de acord cu propunerea

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat decizia Guvernului de la Atena prin care le permite persoanelor vaccinate împotriva COVID-19 să călătorească liber.

Totodată, aceasta a solicitat crearea unui certificat de vaccinare recunoscut reciproc de toate statele membre ale Uniunii Europene.

Von der Leyen a declarat că este, în principiu, de acord cu ideea lui Mitsotakis.

Președintele Klaus Iohannis a declarat marți că nu este de acord cu impunerea la nivel european a unor certificate în baza cărora cei vaccinați împotriva COVID-19 să poată călători.

certificat de vaccinare comisia europeana coronavirus grecia klaus iohannis Kyriakos Mitsotakis ue uniunea europeana vaccinare vaccinare covid-19