Campioana mondială la gimnastică devenită manichiuristă! Povestea fabuloasă a Anei Porgras: „O fac din pasiune” | GALERIE FOTO

header image

În urmă cu un deceniu, Ana Porgas (26 de ani) câștiga titlul mondial la vârnă pentru România. Acum, ea nu mai are nicio treabă cu gimnastica și s-a reorientat profesional, devenind manichiuristă.

Ana s-a retras cu puțin timp înaintea Jocurilor Olimpice de la Londra, din 2012, unde ar fi avut șanse foarte mari să câștige o medalie cu aur.

Ana Porgras, fostă campioană mondială, devenită manichiuristă

„Fac tot ce ţine de unghiuţe: cu gel, semi, exclusiv pentru femei. E o pasiune. Ideea e că nu o fac pentru bani, în mod special. Este o activitate care pe mine mă calmează, mă linişteşte.

După ce m-am lăsat, o perioadă am fost pe acolo. Sora mea era deja în Braşov şi veneam în vizită tot timpul. Pur şi simplu, m-am îndrăgostit de oraşul ăsta. Mi se pare cel mai frumos oraş din România”, a spus Ana Porgras, potrivit ziare.com.

Ajunsă la 26 de ani, Ana Porgras duce dorul sportului, domeniu în care a cunoscut performanțe uriașe.

„Parcă au trecut prea repede zece ani de când m-am retras. Mai simt dor așa după concursurile de gimnastică. Asta este viața”, a mai spus fosta sportivă.

ana porgras campioană mondială gomnastică jocuri olimpice