Alegeri parlamentare 2020| Alexandru Rafila despre candidatura la alegerile parlamentare din partea PSD

header image

Alexandru Rafila este ofertat de PSD pentru un post de deputat de București. Extrem de vizibil pe tema coronavirusului, Rafila evită să ofere un răspuns clar la această ultimă posibilitate.

Alexandru Rafila, cap de listă la Camera Deputaților, la București?

PSD vrea să-l pună cap de listă la Camera Deputaților, la București, pe Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății (OMS), au dezvăluit surse social-democrate pentru Libertatea.

Președintele Societății Române de Microbiologie, contactat de Libertatea, nu a oferit un răspuns tranșant:

“Deocamdată, nu pot să infirm sau să confirm”.

Profesorul Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie și reprezentantul României la OMS, a refuzat oferta de a candida la Primăria Capitalei din partea Pro România, în luna iulie. A anunțat atunci că i-a explicat lui Ponta că ”trăim o perioadă dificilă” și că ar fi nevoie mai mult de expertiza sa în domeniul sănătății decât ca el să fie implicat în administrația publică.

În perioada mai 2012 – ianuarie 2013 Alexandru Rafila a deţinut funcția de secretar de stat în Ministerul Sănătății, în guvernul Victor Ponta.

In prezent, este seful Disciplinei de Microbiologie al Universitatii de Medicina si Farmacie „Carol Davila”, seful Laboratorului Institutului National de Boli Infectioase „Matei Bals” din Bucuresti si presedintele Societatii Romane de Microbiologie.

Preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, va deschide lista candidaţilor din Capitală pentru Senat

Prim vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a precizat, săptămâna trecută, că Gabriela Firea va deschide lista Organizaţiei Bucureşti la alegerile parlamentare, menţionând că liderul filialei Bacău, Dragoş Benea, a propus-o pe Firea pe lista de la Bacău, pentru a-i mulţumi pentru sprijinul în campanie, relatează Agerpres.

Preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, a declarat vineri că va deschide lista candidaţilor din Capitală pentru Senat la alegerile parlamentare, anunță Agerpres. Ea a spus că a refuzat propunerea liderului PSD Bacău, Dragoş Benea, de a candida pe listele PSD de la Bacău.

Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului și a Camerei Deputaților din anul 2020 a admis, sâmbătă, primele 17 candidaturi, candidaturi propuse de organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale.

În şedinţa de sâmbătă, 3 octombrie 2020, Biroul Electoral Central a adoptat primele decizii de adoptare a candidaturilor pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie. Deciziile vizează listele depuse de organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, conform legii.

alegeri parlamentare alexandru rafila caapitala camera deputatilor oferta psd psd senat