Șeful diplomației europene condamnă „arestările masive” din timpul protestelor din Rusia și „folosirea disproporționată a forței”

header image

Șeful diplomației europene, Josep Borrell, a denunțat sâmbătă „arestările masive” și „folosirea disproporționată a forței” în timpul protestelor de sâmbătă din Rusia.

Declarația acestuia vine în contextul în care mii de oameni au fost arestați în întreaga Rusie în timpul unor manifestații organizate la nivel național pentru eliberarea disidentului Aleksei Navalnîi, arestat la sfârșitul săptămânii trecute, informează site-ul agenției Agerpres, care citează AFP.

„Vom discuta luni despre viitoarele etape cu miniştrii Afacerilor Externe din UE”, a scris Borrell într-o postare pe Twitter.

Uniunea Europeană a solicitat în repetate rânduri eliberarea lui Navalnîi, iar reuniunea de luni va reprezenta o ocazie pentru ca liderii europeni să discute despre eventuale noi măsuri împotriva Rusiei.

Mai multe state membre şi Parlamentul European cer adoptarea de noi sancţiuni împotriva Rusiei, dar o astfel de măsură necesită unanimitatea celor 27.

Mii de persoane arestate în Rusia

Poliția a intervenit în forță sâmbătă în mai multe orașe mari din Rusia pentru a dispersa manifestanții ieșiți în stradă pentru a cere eliberarea disidentului Aleksei Navalnîi, aflat în arest de la sfârșitul săptămânii trecute.

Mii de persoane au fost reținute de forțele de ordine în întreaga țară.

Printre persoanele reținute se numără și soția disidentului, Iulia.

Navalnîi a făcut apel la susținătorii săi să iasă în stradă după ce a fost arestat la sfârșitul săptămânii trecute imediat ce s-a întors în Rusia, după ce a fost tratat în Germania în urma otrăvirii sale cu Novichok.

Mai mulți susținători ai disidentului rus au fost arestați de către autorități, sub acuzația că ar fi instigat la proteste.

Astfel, joi au fost arestate Liubov Sobol, avocat în cadrul fundației lui Navalnîi, dar și purtătoarea de cuvânt a acestuia, Kira Iarmîș. Reținerile au continuat și vineri, cu coordonatoarea sediului din Vladivostok al organizației lui Navalnîi, Ekaterina Vedernikova și cu Elena Noskoveț, o colaboratoare a disidentului din Novosibirsk.

Navalnîi, arestat imediat după revenirea în Rusia

Disidentul rus Aleksei Navalnîi a fost arestat, duminică seară, la revenirea în Rusia după ce a fost tratat în Germania ca urmare a atacului neurotoxic din august 2020. O instanţă judiciară a decis luni menţinerea în detenţie a lui Aleksei Navalnîi pentru 30 de zile.

Navalnîi a declarat în cursul zilei de marți că Administrația Penitenciarelor din Rusia ar fi cerut unei instanțe arestarea sa pentru o presupusă încălcare a termenilor unei pedepse cu suspendare la care a fost condamnat.

Administrația Vladimir Putin a anunțat, în cursul zilei de marți, că nu va lua în considerare solicitările statelor occidentale privind eliberarea disidentului rus Aleksei Navalnîi.

aleksei navalnii Josep Borrell politie proteste rusia ue uniunea europeana